Simona Halep a primit un verdict dur în plin scandal de dopaj. „Patru ani de suspendare pentru un dolar”
Simona Halep a fost suspendată patru ani pentru dopaj, iar unele dintre motivele care o pot determina să spună „adio” carierei este produsul contaminat pe care l-a luat la recomandarea echipei de la academia lui Patrick Mouratoglou. Jurnaliștii din Polonia au fost șocați când au aflat cât de ieftină este pudra de colagen și se întreabă cum este posibil ca un sportiv să fie suspendat atât de drastic din cauza unui produs care costă aproximativ un dolar.
Cât costă suplimentul contaminat pe care l-a luat Simona Halep
Simona Halep a dovedit în fața tribunalului Sport Resolutions că produsul nutritiv pe care l-a cumpărat de la firma Quantum Nutrition a fost contaminat accidental în timpul procesului de producție. Jucătoarea din România a primit celebrul Keto MCT, prin curier, în momentul în care se afla la New York și pregătea US Open 2022. Produsul i-a fost recomandat de angajații de la academia Patrick Mouratoglou, iar prețul lui este ridicol: 1.223 de dolari canadieni (n.r. – aproximativ 856 de euro) pentru un lot de 887 de flacoane de Keto MCT, o pulbere de bază de colagen din pește și ulei de palmier.
Oficialii Quantum Nutrition au explicat în fața judecătorilor, la audierile de la finalul lunii iunie, că nu ei sunt cei care se ocupă de producție, ci Custom Food Packaging. Doar că firma cu pricina nu mai există pentru că instanța i-a declarat falimentul, din cauza unor datorii mai vechi, la doar trei săptămâni după ce Simona Halep a fost informată de Agenția Internațională din Tenis despre testul pozitiv de la US Open 2022. Tot atunci, pe 7 octombrie 2022, i s-a transmis și că este suspendată provizoriu.
Simona Halep, ironizată de presa din Polonia
Jurnaliștii din lumea întreagă s-au întrebat cum este posibil ca academia lui Patrick Mouratoglou să apeleze la o firmă atât de mică pentru a cumpăra acest tip de produse. Și tocmai din Canada, de unde se știe că sunt unele probleme în ceea ce privește traseul și ingredientele produsului. Jurnaliștii din Polonia au fost cei mai duri cu Simona Halep, dar și cu echipa acesteia.
„Echipa lui Patrick Mouratoglou i-a recomandat Simonei Halep suplimentul misterios. Francezul a auzit că este un remediu bun, folosit des de atleți importanți. Exact așa s-a apărat în fața ITIA.
Știa de Keto MCT doar din auzite, dar se pare că omul care deține compania este prietenul său. Cea mai scumpă academie din lume și fostul lider mondial au folosit un supliment care costă un dolar, cel mai ieftin de pe piață.
Compania are probleme. Fabrica nu mai există. A intrat în faliment la câteva săptămâni după ce Simona și academia au fost anunțate de rezultatul pozitiv”, au scris jurnaliștii de la Przeglad Sportowy.
Sursa citată amintește și de faptul că în momentul în care a primit rezultatul testului a spus că „se simte trădată”. Nu a mai revenit niciodată asupra acestei declarații și nici nu a lămurit ce a vrut să spună.
„Halep a crezut orbește în echipa sa. Cea mai scumpă academie din lume și fostul lider mondial au folosit un supliment de un dolar.
Halep a jucat totul pe cartea încrederii și a crezut orbește în echipa sa. Mai devreme sau mai târziu vom afla exact ce s-a întâmplat și, folosind cuvintele Simonei Halep, cine a trădat-o”, au mai transmis ziariștii.
Citește și: Răsturnare uluitoare în cazul Simona Halep
Tribunalul Sport Resolutions a admis că faptul că Simona Halep a consumat un supliment nutritiv contaminat accidental, dar a precizat că jucătoarea a luat substanța interzisă și dintr-o altă sursă.
Fosta câștigătoare de la Roland Garros și Wimbledon a fost inclusă de britanicii de la Tennis365 pe locul doi în topul scandalurilor de dopaj. Jucătoarea din România este urmată de Andre Agassi (testat pozitiv la metamfetamină în 1997), Richard Gasquet (cocaină în 2009) și Martina Hingis (Benzoylecgonine – derivat din cocaină – în 2007), iar pe primul loc se află Maria Sharapova.